Suceava
Hoteluri
Pensiuni/vile
Vile la cheie
Descrierea destinatiei
Judetul Suceava este cu siguranta unul din cele mai indragite judete din Romania, atat datorita delicioaselor “Poale in Brau” – bucate traditionale bucovinene, cat si datorita inegalabilelor biserici ortodoxe incluse in patrimoniul UNESCO, situate pe raza acestui judet.
Situat in zona nord-estica a Romaniei, judetul Suceava beneficiaza de o asezare in forma de amfiteatru, avand ca limite extreme o uriasa cununa de munti in vest si lunca larga si joasa a Siretului in est. Suprafata judetului Suceava este de 8.555 km². Clima este temperat continentala. Judetul dispune de 8 orase, de 90 centre comunale si 396 de sate. In nord - judetul Suceava atinge frontiera de stat cu Ucraina, la vest - judetele Maramures si Bistrita Nasaud, la sud - judetul Mures, Harghita si Neamt, la sud-est - judetul Iasi, iar la est - judetul Botosani. Suprapunandu-se, partial, Carpatilor Orientali si Podisului Sucevei, teritoriul judetului Suceava cuprinde doua unitati de relief: zona de munte alcatuita din masivele Suhard, Caliman Giumalau si Rarau, gruparea muntoasa Pietrosu Bistritei - Grintiesu Brostenilor si Muntii Stanisoarei. Pe raza judetului Suceava este situat cel mai intins si mai complex masiv de origine vulcanica din Romania - Masivul Calimani (2.102 m) cu cel mai spectaculos sistem de culmi muntoase paralele - Obcinile Bucovinei (1.100 m); cele mai interesante sisteme depresionare cu turbarii si ape subterane mineralizate - Depresiunea Dornelor; cele mai frumoase depresiuni de contact dintre unitatile muntoase si cele deluroase - Depresiunea Radauti, Cacica, Solca. Regiunea muntoasa este alcatuita din masive, grupe de masive si complexe de culmi, separate intre ele prin culoare adanci astfel: Masivele Suhard si Calimani; Muntii Pietrosu Bistritei, Grintiesu Brostenilor, Stanisoarei; Masivele Giumalau - Rarau; Obcinile Feredeului si Mestecanis. Regiunea de podis este mai coborata cu 200 m fata de cele mai joase culmi muntoase: Dealurile piemontane Marginea - Ciungi, Depresiunea Radauti, Podisul Suceava-Falticeni, Podisul Dragomirna, Depresiunea Liteni, Campia premontana Baia, Culoarul Vaii Siretului.
Un loc important il ocupa apele minerale, renumite de multa vreme datorita efectelor lor terapeutice intr-o gama de afectiuni ale organismului uman. Intre acestea se remarca apele carbogazoase, in Depresiunea Dornelor existand peste 40 de izvoare, renumite fiind deja, cele din Vatra Dornei, Saru Dornei, Poiana Negri, Cosna, si mai putin cunoscute numeroasele izvoare din zonele Brosteni, Gura Humorului, Solca. Zona Vatra Dornei este bogata, de asemenea, in ape carbonatate - feruginoase, ceea ce a facut din localitatea cu acelasi nume una dintre cele mai vechi si mai cunoscute statiuni balneare din Carpatii Orientali. Apele de suprafata cuprind o bogata retea de rauri, dintre care mai importante sunt Moldova, Bistrita, Siretul si Suceava. Reteaua hidrografica a judetului este completata de lacuri mici, iazuri si numeroase izvoare.
Padurile de foioase sunt formate din arbori de fag, stejar, carpen, frasin, tei, mesteacan si o mare diversitate de arborisuri. In amestec se gasesc plopul, paltinul, sorbul, malinul, scorusul si mai rar tisa. Dintre arbusti amintim zmeurul, afinul, macesul si merisorul. Exista si cativa arbori ocrotiti: Stejarul din Casvana (500 ani), Stejarul din Botosana (350 ani), Ulmii din Campulung Moldovenesc (500 ani). Padurile gazduiesc o fauna bogata, remarcandu-se indeosebi cerbul carpatin, ursul brun, mistretul si cocosul de munte. Fauna, bogata si pretioasa, include numeroase specii cu valoare cinegetica ridicata: ursul si cerbul carpatin, capriorul, rasul, lupul, vulpea, jderul, hermina, dihorul, cocosul de munte, cocosul de mesteacan, fazanul, corbul, diverse specii de acvile, vulturi, bufnite. Judetul Suceava dispune si de un valoros si variat fond cinegetic si piscicol, precum si de cele mai remarcabile pajisti din tara. Raurile de munte adapostesc specii rare de pesti - lostrita, pastravul curcubeu, lipanul, mreana, cleanul, scobarul.
Sub egida Academiei Romane sunt protejate si ocrotite peste 20 de rezervatii naturale:
- Rezervatii geologice - Cheia Moara Dracului; Stratele geologice de la Pojorita; Clipa triasica de pe paraul cailor - Fundu Moldovei
- Rezervatii forestiere - Codrul multisecular de la Slatioara; Padurea multiseculara de pe masivul Giumalau; Padurea de la Zamostea; Tinovul mare de la Poiana Stampei si Saru Dornei.
- Rezervatii floristice - Fanetele seculare de la Ponoare - Bosanci; Fanetele seculare de la Frumoasa-Moara; Fanetele seculare de pe muntele Todirescu - Masivul Rarau; Mestecanisul pitic de la Lucina; Strugurele ursului de la Benea - Moldova Sulita; Complexul de nuferi din Salcea.
- Rezervatii mixte - Complexul natural-geologic de la Zugreni; Complexul geologic din Calimani; Turbaria de la Gradinita.
Bogatul patrimoniu de valori culturale de interes national si international, creatii reprezentative ale geniului romanesc concentrate pe aceste meleaguri sunt ilustrate in expozitiile si colectiile unor moderne si remarcabile unitati muzeale, multe dintre ele constituind adevarate sanctuare ale spiritului uman, cum ar fi:
- Complexul Muzeal Bucovina
- Galeria Oamenilor de Seama
- Muzeul de Arta “Ion Irimescu”
- Muzeul Apelor din Falticeni
- Muzeul tehnicilor populare bucovinene din Radauti
- Muzeul Lemnului din Campulung Moldovenesc
- Muzeul Etnografic din Gura Humorului
- Muzeul Cinegetic din Vatra Dornei
- Muzeul Etnografic din Vatra Dornei
- Casele si fondurile memorial-documentare “Simeon Florea Marian” din Suceava
- Casa Nicolae Labis din Malini
- Casa Ciprian Porumbescu din Stupca
- Casa-muzeu Solca
- Colectia “Cornel Ciornei” din Suceava
- Colectia “Ion Tugui” din Campulung Moldovenesc
Pe langa marea atractivitate a peisajului montan, potentialul turistic al judetului Suceava se caracterizeaza prin varietatea, densitatea si valoarea monumentelor de cult si arhitectura, prin rezervatii naturale si zone etnografice deosebite, multe dintre ele, unicat pe plan mondial. Se remarca in mod deosebit:
- Manastirea Voronet
- Manastirea Sucevita
- Manastirea Moldovita
- Manastirea Putna
- Manastirea Humor
- Manastirea Slatina
- Manastirea Dragomirna
- Biserica Bogdana din Radauti
- Biserica Arbore
- Biserica Patrauti
- Biserica Baia
- Biserica Probota
- Biserica Suceava
- Cetatea de Scaun din municipiul resedinta de judet Suceava
- Salina si Bazilica Minor din Cacica
- rezervatiile floristice Rachitisul Mare, Lucina si Ponoarele
- padurea Valea Putnei
- Codrii seculari de la Slatioara
- Fanetele naturale de la Frumoasa
Informatii preluate de pe: www.consiliu.suceava.ro, www.cjsuceava.ro
*conditiile de cazare ale unitatilor prezentate pe www.cazari.ro sunt verificate si respecta standardele turistice romanesti
*rezervarile efectuate pe site sunt garantate prin confirmarea de rezervare si prin contractele incheiate cu prestatorii
*tarifele sunt mai mici sau cel mult egale cu tarifele de receptie si sunt valabile numai pentru rezervarile efectuate prin www.cazari.ro
*pentru rezervarile efectuate direct la receptia unitatilor de cazare prezentate pe acest site va recomandam sa verificati tarifele deoarece este posibil sa existe diferente semnificative pentru care nu ne asumam nici o rapundere
Introduceti primele litere ale statiunii:
Bifeaza criteriile de selectie pentru destinatia cautata:
- Pe site sunt inregistrate in acest moment : 749 de unitati de cazare din care:
- 307 Hoteluri.
- 380 Pensiuni/vile.
- 49 Vile la cheie.
- 13 Apartamente.
- Pe site sunt inregistrate in acest moment : 238 de destinatii turistice din care:
- 1. Statiune montana de vacanta: 42 destinatii
- 2. Statiune de ski: 26 destinatii
- 3. Litoral: 16 destinatii
- 4. Delta Dunarii: 13 destinatii
- 5. Balneoclimaterica: 27 destinatii
- 6. Locatii istorice si medievale: 62 destinatii
- 7. Manastiri/zone de pelerinaj religios: 42 destinatii
- 8. Zone rurale/traditionale: 76 destinatii
- 9. Atractii naturale deosebite: 93 destinatii
- 10. Orase resedinta de judet: 23 destinatii
- 11. Bucuresti: 1 destinatii
- 12. Aeroport: 12 destinatii
- 13. Port: 6 destinatii
- Inscriere cazare |
- ContactRefer. |
- RezervariRefer. |
- Termeni si Conditiile Rezervarilor |
- Harta site |
- Contract


















































